marți, 10 martie 2009

Destination Host Unreachable

Îţi trimit această scrisoare de dragoste. Sper să n-o deschizi niciodată. Sper ca bricheta ta să funcţioneze şi să o arzi în timp ce priveşti numele tău de pe plic. Sper să încerci frenetic să o stingi, realizând că vrei să afli ce secrete conţine. Te vei arde la mână, nu încerca. Las-o să ardă. Lasă-ţi o lacrimă să curgă peste foc, sfârâind de fericire. Lacrima a atins cuvintele mele. Ochii tăi nu.

Te rog, să nu-mi spui niciodată că ai citit-o. Să nu-mi spui niciodată nimic despre ea. Pretinde că n-ai ţinut-o niciodată-n mână. Pretinde că poştaşul a făcut o greşeală teribilă şi a trimis-o altei persoane. Tu în schimb ai primit facturi: gazul, curentul, apa caldă. Dar o lumânare de ce nu ţi-a trimis nimeni niciodată? Aceea roşie, aceea care-ţi place ţie.