Nod

Bau. Ce faci? Cât timp ai aşteptat după mine? De câte ori a apus soarele de când, seară de seară, îţi invadez simţurile? Tricoul acela pe care ţi l-am dăruit îl mai ai? Spune-mi sincer, ai rugat-o pe mama ta să-l spele separat de hainele tale? Sunt sigur că i-ai spus ce marcă de detergent să folosească, pentru a-mi păstra aroma perpetuă.
Sincer, credeai că mă vei mai vedea vreodată? Oare să nu fi fost doar nişte speranţe deşarte? Hei, iată-mă, aici, în faţa ta, viu. Îmi simţi respiraţia, tremurul din voce, mişcările necontrolate ale corpului, emoţia? Sunt viu, exist, sunt chiar lângă tine.
Trei ani au trecut ca vântul. Ce-ai mai făcut între timp? Observ că ţi-ai realizat tot ce ţi-ai propus. Oare te-ai ţinut de Promisiune? Oare te-ai mai avântat fără cap în viaţa unui alt bărbat? Bineînţeles că nu. Eşti prea puternică pentru a-ţi repeta greşelile.
Cu siguranţă şi eu m-am ţinut de promisiune.
Ai chef să mai reluăm firul poveştii noastre? Sunt sigur că nu s-a destrămat acel fir, că ai avut grijă de el, că l-ai înnodat la ambele capete pentru a-l proteja. Nodul acela nu l-ai strâns suficient, nu-i aşa? Nu-i aşa că ştiai că, după atât amar de vreme, voi veni pentru a-l împleti în continuare?
Cât ai plâns când ţi-am spus, cu tonul meu obişnuit de aspru şi hotărât: "Te părăsesc. Caut experienţă. MĂ VOI ÎNTOARCE"? După aceea, cât timp m-ai înjurat şi blestemat în gând? Nu ţi-a trebuit mult timp pentru a înţelege că aceasta a fost cea mai bună decizie. De ce plângi acum? Uite, am adus batistuţa pe care mi-ai brodat-o. Foloseşte-o. Eu n-am folosit-o. Mi-a fost frică să nu-şi piardă urma mâinilor tale.
Hei, cât ai de gând să mă ţii în gerul acesta de afară? Parcă şi vara şi-a pierdut frumuseţea de când nu mă mai tragi de mână să ne pierdem nopţile-mpreună.
Ştiu că mă iubeşti. Simt asta. Întotdeauna am ştiut asta. Arată-mi drumul înspre dulap. Am o grămadă de lucruri de despachetat. TE IUBESC. Am făcut tot ceea ce-am făcut pentru a fi sigur că îmi voi petrece toată viaţa mea alături de tine.