Ceai?

Oameni grăbiţi, oameni nepăsători, studenţi, hippies, punkeri, chelioşi, pletoşi. Sumedenia de oameni invadează simţurile, ceaiul masează uşor papilele gustative, ochii se clătesc şi se închină unei perechi de pantaloni mult prea largi. Gura se deschide, lăsând dantura răvăşită să oficieze ceremonialul flirtului discret. Fiorii trec la răspunsul - de data aceasta - unor dinţi perfecţi. Ochii se îmbunează, picioarele se pun în mişcare, corzile vocale vibrează pe aceeasi frecvenţă: "Pot lua un loc lângă tine?". Refuzul vine în maximum trei secunde, ochii rămân dezamăgiţi; se pleacă spre podea. Buzele se adună in poziţia lor firească. Acelaşi ceai invadează pupilele gustative în timp ce receptorii nazali sunt sufocaţi de duhoarea propriului tău eşec intrat în putrefacţie. Ceaiul acesta n-are gustul trupului tău, nu-ţi pot inspira fiecare respiraţie, nu te pot pipăi în acelaşi mod în care un orb pipăie după şlapii de casă în fiecare dimineaţă. Of, dar cât mi-aş fi dorit ...