Intoarcere la origini

Şi, cu o lovitură de palmă, cu un elegant gest de uitare, el a lăsat în urmă toată nebunia şi incertitudinea. S-a ridicat, a privit statuia şi porumbeii care au numit-o (şi încă o numesc) casă. A studiat o porţiune de piatră cubică. „Oare câtă sudoare, cât sânge s-ar fi scurs pe un singur bloc de piatră dacă ar fi fost confecţionat acum 2000 de ani? Sub soarele arzător, de cele mai multe ori fără un strop de apă, acei oameni erau promotorii aşa-zisei civilizaţii. Într-un fel pot fi asemuiţi cu uriaşa maşină de propagandă nemţească a perioadei Germaniei naziste”.
Andrei şi-a pus ochelarii pe ochi, şapca în cap şi dopurile muzicale în urechi. Se îndrepta cu paşi de furnică înspre locul favorit al copilăriei lui. Un mers domol, puţin lăbărţat aş putea spune; este considerat de mulţi drept omul care se descompune atunci când păşeşte.
Însă Andrei a ajuns la nepăsare. Numai el şi, bineînţeles eu, naratorul, ştim cât de mult a încercat să-şi uniformizeze pasul, să-şi îndrepte spatele, să-şi prindă din mers membrele ataşate de trunchi cu aţă ieftină. Ciudat este că, într-un timp, a reuşit. Şi când a reuşit, s-a culcat pe o ureche. Credea că nu mai trebuie să-şi calculeze fiecare pas şi să-şi vizualizeze fiecare mişcare a braţelor lui slăbuţe, a picioarelor musculoase în raport cu celelalte părţi anatomice.
Folosind logica umană, putem deduce cu un minim de efort intelectual că el a eşuat lamentabil. Dar viaţa merge înainte.
„Îmi aduc aminte de acum vreo 12 ani. Părinţii mei, pe atunci tineri, plini de viaţă, cu podoaba capilară neatinsă de fulgii de nea ai bătrâneţii, m-au dus la un parc de distracţii. Întâlnirea mea cu caruselele acelea cu lanţuri ruginite, maşinuţele electrice au produs o secreţie anormală de serotonină si adrenalină. Eram atât de entuziasmat încât aş fi vrut să le încerc pe toate. Până la urmă am încercat doar maşinuţele. Atât a trebuit să stau la coadă la bilete încât n-am mai apucat să mă dau pe alte aparate. Şi părinţii mei m-au dus acasă”.
Pe poteca proaspăt plouată, el păşea molcom. Simţea aroma oraşului, plumbul, aglomeraţia, claxoane. Până când nu le-a mai simţit. Plumbul a fost înlocuit de miros de usturoi sălbatic. Aglomeraţia s-a transformat în Linişte. Claxonul masinii – ciripit de vrăbiuţă şi bătaie de ciocănitoare. Eroul nostru n-a mai fost prin aceste locuri de ani buni. „Ah, uite copacul în care mă căţăram. Insemnele mele în trunchiul acestuia. Ana+Andrei=LOVE. Doamne, ce mic eram când am furat briceagul tatălui meu şi am mutilat pomul”.
Avea el un loc secret în acea oază de verdeaţă, bine-ascuns de privirile indiscrete ale trecătorilor. O bancuţă. Mă rog, băncuţă e mult spus. Mai degrabă o adunătură de lemne pe care te puteai aşeza fără o teamă prea mare că furnicile s-ar putea înfrupta în voie din tine. A decis să pornească înspre acel loc.
„Nu, nu! Unde-mi este băncuţa?! AICI era acum câţiva ani. Sigur a luat-o cineva să o pună pe focul de la cazanul de făcut ţuică. Idioţii. Nu ştiu ei ce a însemnat banca aceea pentru mine. Prima ţigare, primul sărut, locuri de întâlnire între mine şi Ana. Idioţii!”.
Andrei s-a aşezat pe locul unde era acea băncuţă. A rămas acolo preţ de câteva ore ...

Destination Host Unreachable

Îţi trimit această scrisoare de dragoste. Sper să n-o deschizi niciodată. Sper ca bricheta ta să funcţioneze şi să o arzi în timp ce priveşti numele tău de pe plic. Sper să încerci frenetic să o stingi, realizând că vrei să afli ce secrete conţine. Te vei arde la mână, nu încerca. Las-o să ardă. Lasă-ţi o lacrimă să curgă peste foc, sfârâind de fericire. Lacrima a atins cuvintele mele. Ochii tăi nu.

Te rog, să nu-mi spui niciodată că ai citit-o. Să nu-mi spui niciodată nimic despre ea. Pretinde că n-ai ţinut-o niciodată-n mână. Pretinde că poştaşul a făcut o greşeală teribilă şi a trimis-o altei persoane. Tu în schimb ai primit facturi: gazul, curentul, apa caldă. Dar o lumânare de ce nu ţi-a trimis nimeni niciodată? Aceea roşie, aceea care-ţi place ţie.

Element

Umplu rânduri, umplu rânduri, umplu rânduri. Wee. This life is just a sum of things being done just because people have certain expectations from you. Oare suntem originali? Nu ne-am pierdut-o pe drum? Oare nu ne-am pierdut atât de tare în aparenţă, în epiderma lucrurilor, încât am uitat de noi înşine? Nu sunt toate lucrurile pe care le vedem împrejurul nostru formate din chirpici? Un vânt mai mare ne-ar mătura cu totul; şi n-ar mai exista niciun semn care să spună: "Oamenii au găsit reţeta perfecţiunii - în tehnologie". Greu de confirmat sau infirmat. Momentan aştept acel vânt puternic. Vreau să văd speranţele şi visurile oamenilor prăbuşindu-se sub propria lor greutate. Vreau să văd urma aceea de disperare din ochii lor când vor realiza cât de efemeri sunt şi că munca lor a fost în zadar.
Vreau să-l văd pe Vasudeva mergând liniştit înspre pădure, aşteptându-şi sfârşitul. Vreau să-l văd pe Siddhartha stând lângă fluviu, glumind cu el, spunându-i: "M-ai avertizat, prietene, că aşa va fi. Eu am râs de tine. Te rog, râzi tu acum de mine". Aş vrea să-l văd pe Allan, ştiind că n-o va mai vedea pe Maitreyi vreodată. În cele din urmă, vreau s-o văd pe Melissa, masturbându-şi finalul, găsind stropul de pasiune în situaţia aceasta morbidă.
După toate acestea, aş putea să mă aşez seara, privind cerul, întrebând, ştiind că nu voi găsi niciodată răspunsurile căutate, dat fiind timpul rămas.
Când mult prea evocatul vânt vine, vreau să râd, să-i spun: "Eşti puternic, dar eu tot te-am anticipat".

Nod

Bau. Ce faci? Cât timp ai aşteptat după mine? De câte ori a apus soarele de când, seară de seară, îţi invadez simţurile? Tricoul acela pe care ţi l-am dăruit îl mai ai? Spune-mi sincer, ai rugat-o pe mama ta să-l spele separat de hainele tale? Sunt sigur că i-ai spus ce marcă de detergent să folosească, pentru a-mi păstra aroma perpetuă.
Sincer, credeai că mă vei mai vedea vreodată? Oare să nu fi fost doar nişte speranţe deşarte? Hei, iată-mă, aici, în faţa ta, viu. Îmi simţi respiraţia, tremurul din voce, mişcările necontrolate ale corpului, emoţia? Sunt viu, exist, sunt chiar lângă tine.
Trei ani au trecut ca vântul. Ce-ai mai făcut între timp? Observ că ţi-ai realizat tot ce ţi-ai propus. Oare te-ai ţinut de Promisiune? Oare te-ai mai avântat fără cap în viaţa unui alt bărbat? Bineînţeles că nu. Eşti prea puternică pentru a-ţi repeta greşelile.
Cu siguranţă şi eu m-am ţinut de promisiune.
Ai chef să mai reluăm firul poveştii noastre? Sunt sigur că nu s-a destrămat acel fir, că ai avut grijă de el, că l-ai înnodat la ambele capete pentru a-l proteja. Nodul acela nu l-ai strâns suficient, nu-i aşa? Nu-i aşa că ştiai că, după atât amar de vreme, voi veni pentru a-l împleti în continuare?
Cât ai plâns când ţi-am spus, cu tonul meu obişnuit de aspru şi hotărât: "Te părăsesc. Caut experienţă. MĂ VOI ÎNTOARCE"? După aceea, cât timp m-ai înjurat şi blestemat în gând? Nu ţi-a trebuit mult timp pentru a înţelege că aceasta a fost cea mai bună decizie. De ce plângi acum? Uite, am adus batistuţa pe care mi-ai brodat-o. Foloseşte-o. Eu n-am folosit-o. Mi-a fost frică să nu-şi piardă urma mâinilor tale.
Hei, cât ai de gând să mă ţii în gerul acesta de afară? Parcă şi vara şi-a pierdut frumuseţea de când nu mă mai tragi de mână să ne pierdem nopţile-mpreună.
Ştiu că mă iubeşti. Simt asta. Întotdeauna am ştiut asta. Arată-mi drumul înspre dulap. Am o grămadă de lucruri de despachetat. TE IUBESC. Am făcut tot ceea ce-am făcut pentru a fi sigur că îmi voi petrece toată viaţa mea alături de tine.

missing link

Atingerea ta, buzele tale, părul castaniu; toate ma fac să-mi dau ochii peste cap de fiecare dată când privirile noastre se petrec. Nu aş putea decât să ghicesc mirosul pielii, gustul sânilor tăi rămân doar o fantezie în momentul de faţă. Gândul că ai putea să-mi populezi aşternutul mă face să îmi pierd controlul. Of, clipa când te voi lua în braţe şi te voi minţi cu toate bucuriile vieţii rămâne mult prea departe. Eşti un tren la care nu am legătură.

Ceai?

Oameni grăbiţi, oameni nepăsători, studenţi, hippies, punkeri, chelioşi, pletoşi. Sumedenia de oameni invadează simţurile, ceaiul masează uşor papilele gustative, ochii se clătesc şi se închină unei perechi de pantaloni mult prea largi. Gura se deschide, lăsând dantura răvăşită să oficieze ceremonialul flirtului discret. Fiorii trec la răspunsul - de data aceasta - unor dinţi perfecţi. Ochii se îmbunează, picioarele se pun în mişcare, corzile vocale vibrează pe aceeasi frecvenţă: "Pot lua un loc lângă tine?". Refuzul vine în maximum trei secunde, ochii rămân dezamăgiţi; se pleacă spre podea. Buzele se adună in poziţia lor firească. Acelaşi ceai invadează pupilele gustative în timp ce receptorii nazali sunt sufocaţi de duhoarea propriului tău eşec intrat în putrefacţie. Ceaiul acesta n-are gustul trupului tău, nu-ţi pot inspira fiecare respiraţie, nu te pot pipăi în acelaşi mod în care un orb pipăie după şlapii de casă în fiecare dimineaţă. Of, dar cât mi-aş fi dorit ...

Phoebus-Apollo

Înc-o dimineata, ma rog, impropriu spus dimineata, în care te trezesti pleoscaind. O tuse seaca da tonul întregii zile. Mâna ti-o întinzi instinctual dupa sticla de suc proptita pe capul patului. Surpriza consta în faptul ca simti o diferenta între greutatea pe care sperai s-o aiba sticla si greutatea ei actuala. Ai ramas fara îndulcitorul de culoare neagra. Asta e, te multumesti si cu un delicios sirop de apa minerala de la chiuveta. Dupa prima înghititura vei simti cu adevarat ce-nseamna heavy metal. Iei telefonul în mâna. Ochii îti cauta ceasul pe ecranul luminat. Cascatul puternic si ochii de-abia tinuti deschisi semnaleaza un format de genul 9:xx sau cel mult 10:xx. Surpriza. E trecut de ora 12. Ah, iar ai dormit prea mult. Ar trebui sa-ti reglezi somnul. "Eh, acum e vacanta. Daca nu acum, atunci când?", îti spui în gând.
Cu picioarele înca paralizate de confortul patului si cu mintea încetosata în visul din care sperai sa nu te trezesti, pasesti înspre bucatarie. Te pui la masa. Tigarile nu îti sunt la îndemâna. La naiba. Fiecare miscare se poate compara cu încercarea de a trage dupa tine un bloc de piatra al Piramidei Lui Kheops din Egipt. Nu e cel mai bun sport de facut dimineata. Îti iei tigarile si te asezi din nou la masa. Norocosule, ai chibriturile lânga tine. Esti scutit de înc-o deplasare sisifica. Cu satisfactia pe care o are un cocalar care da "muzica" tare la 7 dimineata, când trebuie sa plece la carat moloz, tu zâmbesti. Mission accomplished. Eh, ce bine ar merge acum macar un pahar din licoarea aceea neagra cu un strop de lamâie lânga tigara asta. Fumezi tigara. Ti-e sete. Aventurându-te la înc-o gura din minunata apa locala, special livrata la adresa ta pe tevi, îti dai seama ca va trebui sa înfrunti pericolul scarilor blocului. Te îmbraci, lejer bineînteles. Te scotocesti prin buzunare dupa ultimii tai bani. 1 leu, 2 lei si 1, 2, 3, 4, 5, 6. 2 lei si 60 de bani. Mai putin decât te-ai fi asteptat. "Noroc ca mai am tigari", rostesti satisfacut în timp ce îti inspectezi podoaba capilara, pregatind-o de aer proaspat.
Slapii-n picioare, usa încuiata. Hai, nu mai e mult. Ce e mai greu a trecut. Asa, acum un picior jos, celalalt mai în jos. Repeti de opt ori, dupa aceea o iei de la capat; si tot asa pâna ajungi în dreptul unei usi masive pe care o vei deschide. Afara, te izbeste din plin lumina soarelui, precum si caldura dogoritoare. Protejat fiind în coaja ta de nuca, nu ti-ai fi dat seama ca poti praji oua pe asfalt. Bucura-te ca n-ai mult de mers. Ajuns în magazin, pui mâna pe cea mai ieftina sticla din sucul tau preferat, Pespi Twsit la gramajul cel mai mic - 0,5 litri. "Pespi sa fie, îmi ajunge", te încurajezi. Pe strada, aceleasi fete, aceeasi oameni bronzati stând si multumind lui Phoebus-Apollo, Helios sau lui Hyperion, cum l-or numi ei. Cu burtile la vedere, cu privirea tâmpa cu care te inspecteaza când treci pe lânga ei, cautând o ocazie de a te aborda si a-ti transforma ultimii tai banuti în profitul propriu. Dar tu esti mult prea obisnuit cu asa ceva. Îi ignori. Treci mai departe. Ce stiu ei, doar sa se comporte ca niste lipitori. Spre deosebire de altii, esti nascut în locurile astea. Putine lucruri mai ajung sa te surprinda când vine vorba de ei.
Îti cauti cheile, deschizi apartamentul, te pui la masa si-ti torni un pahar de suc. Îti aprinzi o tigara. Pacat ca n-aveai acest minunat lichid la prima tigara a diminetii ...